Schnauzerul uriaș, care formează cea mai mare varietate a celor trei rase de schnauzeri, a fost clasificat de către FCI în grupa 2, secția 1.2. Schnauzerul provine din Württemberg și își are originea în câinele de castori și în ciobănesc; este tot un câine de casă precum pinscherul, dar se deosebește de acesta prin dimensiuni și structura blănii. Schnauzerii uriași au fost crescuți inițial în Alpi ca și câini de pază și turmă, dar și ca și câini de pază pe lângă trăsuri. Ei sunt recunoscuți din anul 1925 ca și rasă de serviciu de către poliție și sunt de asemenea câini de familie drăgăstoși cu copiii. Din 1913, există în Germania cărți de rasă pentru schnauzerii uriași. Acești câini ajung la o vârstă de 10-12 ani.

Aspect fizic

Schnauzerul uriaș, cu aspectul său impresionant, are o apariție impunătoare, ce îi poate pune pe fugă pe unii. Trăsăturile marcante sunt barba și bretonul numit „Spinne“. Schnauzerii uriași, cu o înălțime la greabăn între 60 și 70 cm (masculii între 67 și 70 cm, femelele între 62 și 66 cm) și o greutate între 30 și 50 kg (masculii între 40 și 50 kg, femelele între 30 și 40 kg) sunt animale musculoase și deosebit de robuste, care prezintă o constituție corporală cu un aspect adunat.
Blana sârmoasă, aspră și deasă este rezistentă la intemperii și îndeplinește funcția de protecție împotriva umezelii și a murdăriei. Blana nu este nici ondulată, nici zgrunțuroasă și are culoarea neagră (cu substrat de blană negru) sau gri-neagră („salt and pepper“). Substratul de blană protejează atât împotriva căldurii, cât și a frigului. Prin „salt and pepper“ se înțelege o nuanțare de întunecare medie, cu un procentaj identic de nuanță deschisă care o completează și cu un substrat de blană gri.
În canisă se întâlnesc nuanțe care variază între gri-argintiu și un gri ca de oțel, mai întunecat. Culoarea trebuie să armonizeze cu masca întunecată și să evidențieze strălucirea acesteia. Părul este mai puțin aspru pe membre și se prezintă scurt pe frunte și pe urechi. Sprâncenele stufoase umbresc ușor ochii. Barba stufoasă nu este prea moale.
În cadrul canisei nu sunt dorite desene deschise pe membre, piept sau cap.

Firea

Schnauzerul uriaș este caracterizat prin vigilență, curaj, încredere în sine, inteligență și sensibilitate. Față de străini se comportă destul de neîncrezător. Va fi însă loial față de stăpânul său și atașat în cadrul familiei sale. El va cere și atenție din partea acesteia.
Schnauzerul uriaș va îndeplini conștiincios sarcinile încredințate în rolul său de câine de pază. Câinii acestei rase au nevoie de suficiente contacte sociale și nu trebuie să fie ținuți izolat, deoarece acest lucru va duce mai târziu la imposibilitatea de a mai fi controlați.
Ei ating maturitatea spirituală la vârsta de 2-2 ½ ani, dar vor fi activi și jucăuși întreaga viață.

Ținere și îngrijire

Datorită folosirii sale în trecut ca și câine de pază, schnauzerul uriaș are nevoie de ocupație regulată, care să îi ofere provocări suficiente din punct de vedere mental și de destulă mișcare, de exemplu sub forma de plimbări lungi.
Datorită organelor de simț bine dezvoltate, a inteligenței și a rezistenței sale, schnauzerul uriaș poate fi educat ușor. O abordare deosebit de dură nu este recomandată în cadrul dresajului, deoarece aceasta poate să conducă acest câine sensibil la un comportament cu dereglări. Nici lipsa consecvenței nu este recomandată în acest sens.
Este important să se prevină o vigilență în exces a schnauzerului uriaș și ca acesta să fie de mic învățat că nu toate persoanele și câinii din afara familiei reprezintă inamici.
Astfel, stăpânului unui schnauzer uriaș i se cere să dea dovadă simultan de grijă și de consecvență.

Îngrijirea sănătății

Schnauzerul uriaș este și el afectat de boala displaziei de șold care este determinată parțial genetic, dar legată totodată și de condiții de ținere și de alimentație deficitare. Totuși, incidența acestei afecțiuni este mai mică decât la alte rase de câini de talie mare.
De altfel, schnauzerul uriaș se arată rezistent în fața influențelor climatice și a bolilor.