Deerhound
Deerhound-ul originar din Marea Britanie ajunge la o dimensiune impunătoare. Conform standardului de rasă, masculii trebuie să atingă o înălțime la greabăn de minim 76 cm, iar femelele una de minim 71 cm. Dezvoltatea rasei însă a dus la noi dimensiuni în acest sens: câinii Deerhound de azi sunt cu aproximativ 10% mai înalți. Cele mai importante caracteristici de clasificare sunt:
Clasificare: grupă FCI 10 (Ogari)
Înălțime la greabăn și greutate la masculi: de la 76 cm în sus / aprox. 45,5 kg
Înălțime la greabăn și greutate la femele: de la 71 cm în sus / aprox. 36,5 kg
Origine: Marea Britanie
Culori: argintiu, albastru și gri închis
Descriere
Ogarul scoțian (Deerhound) sare imediat în ochi prin blana sa aspră, sârmoasă, rezistentă la apă, ce evidențiază tonuri de argintiu, albastru-gri sau gri închis. Această blană a asigurat rasei o adaptare optimă la clima britanică aspră din Highlands, Deerhoundul mișcându-se excelent în aer liber. Oricine îl privește, și-l poate foarte ușor imagina în apropierea castelelor scoține și în parcurile întinse din jurul curților nobiliare britanice. Acolo se simțea mereu acasă, fiind ținut în astfel de condiții în secolele trecute. Stăpânii săi din trecut – în special nobili de la curte – îl foloseau la vânătoarea de cerbi, căprioare, elani și mistreți.
În prezent, în țara sa de origine, Scoția, vânătoarea de cerbi a devenit foarte rară; din când în când, câinii Deerhound sunt folosiți la urmărirea căprioarelor, acestea înmulțindu-se foarte mult în ultima perioadă. Câinii le întâlnesc și le urmăresc, urmându-și instinctul natural și felul în care au fost educați. E un caz rar însă, deoarece nu doar vânătorii pasionați țin ogari scoțieni ca și animale de companie. Acești câini și-au pierdut – ca și multe alte rase – destinația inițială, pentru care au fost crescuți. Totuși, numărul lor nu a scăzut, deoarece ogarii scoțieni nu și-au pierdut din caracteristici. Sunt considerați câini deosebit de iubiți și și-au făcut debutul în Germania deja din 1920, fiind pe urmă ușor uitați în cadrul continentului, pentru a crește din nou în popularitate începând cu anii ’70.
Creșterea și caracteristicile ogarului scoțian
Ogarul scoțian se potrivește foarte bine tuturor condițiilor, acesta fiind unul din multele avantaje ale acestei rase. În ciuda mărimii sale, poate fi ținut în casă, apropierea de familie fiind foarte importantă pentru această rasă. Totuși, unii crescători țin ogarii scoțieni în grup și în aer liber, ceea ce nu generează probleme datorită robusteții lor. Creșterea și educarea puilor însă necesită dedicare. Stăpânii care își procură un pui trebuie să fie conștienți de faptul că acesta va avea multe cerințe în perioada creșterii. Va avea nevoie de o hrană echilibrată și plină de nutriente, precum și de posibilități de mișcare, astfel încât structura osoasă să se dezvolte în mod corect. Blana ajunge până la 7-10 cm lungime și necesită pieptănare intensă din când în când, dar nu reține prea multă mizerie nici la vreme rea. Astfel, ogarii scoțieni sunt considerați relativ potriviți pentru ținerea în casă. Sunt câini foarte inteligenți, cu un nivel de empatie și o capacitate de adaptare ridicate. Se simt bine lângă oameni, dar au nevoie să fie tratați corect, altfel vor reacționa de cele mai multe ori cu indignare. Alte caracteristici sunt:
- un temperament blând și relaxat
- nu este agresiv
- afectuos
- răbdător cu copiii
- liniștit și relaxat în casă
Mulți stăpâni țin ogarul scoțian pentru călărit, câinele fiind un însoțitor ideal. În ceea ce privește dresajul sportiv, rasa se arată foarte fericită în cadrul Coursing-ului, ce vizează dorința lor naturală de mișcare.
Istoric al ogarului scoțian
Acest câine a fost denumit mai demult „câine de cerbi scoțian”, el fiind considerat un aristocrat în lumea câinilor. Este cea mai veche rasă de câini scoțiană, fapt ce poate fi dedus din cronicile din Evul Mediu timpuriu. Sir Walter Scott a făcut în secolul al XVIII-lea un simbol din Deerhound, rasa apărând reprezentat în diverse opere ale sale. Se presupune – fără dovezi subtanțiale – că ogarul scoțian provine din ogarul celtic, dar ar putea fi și urmașul unei rase de câini originari, care locuiau în insulele britanice încă dinainte de ocuparea lor de către celți. E posibil ca ogarul scoțian să fie câinele reprezentat de romani în descrieri din secolul al III-lea î.Hr.
Câini de vânzare de top
Nu există momentan câini în această rasă.
Căutări de top
Acestei rase nu îi este încă atribuită nicio canisă!